Clatite cu branza dulce la cuptor

Clatitele se numara printre cele mai consummate deserturi din intreaga lume. Dar, in functie de umplutura, clatitele pot fi servite si ca aperitiv, uneori chiar si ca fel principal de mancare. Clatitele umplute cu branza dulce pot fi insa servite atat ca desert cat si ca gustare.

Pentru acest preparat aveti nevoie de urmatoarele ingrediente:

Pentru foile de clatita:

2 oua
50 g zahar
250 ml lapte
250 ml apa minerala
2 linguri ulei
esenta de vanilie
100 g faina
sare

Pentru umplutura:

300 g branza de vaci
un ou
1 lingura zahar pudra vanilat
2 linguri zahar
stafide

Mod de preparare:

Intr-un bol se mixeaza ouale cu zaharul si un praf de sare, apoi se adauga laptele, apa minerala, uleiul, esenta de vanilie, si la final faina, si se amesteca rapid pana se incorporeaza. Trebuie sa se obtina o pasta omogena, semilichida.

Se incinge o tigaie teflonata, se adauga cateva picaturi de ulei, iar cu ajutorul unui polonic se toarna un strat subtire de compozitie astfel incat sa se acopere fundul tigaii. Se coace la foc mediu, pe ambele parti, iar cand este gata se rastoarna pe o farfurie, si se continua cu urmatoarea.

Umplutura se obtine amestecand ingredientele. Trebuie sa se obtina o compozitie omogena. Se umplu clatitele pe a doua fata coapta, se adauga compozitie, se pliaza marginile si se ruleaza.Clatitele astfel “impachetate” se pun intr-un vas termorezistent, uns in prealabil cu putin unt.

Clatitele se pudreaza cu zahar vanilat apoi se dau in cuptorul incalzit pentru aproximativ 20 min la foc mediu. Clatitele se servesc calde cu putina smantana.

Sursa foto

A.I.

InCasa.ro