Reguli de compozitie: armonia
Alaturi de ritm, armonia reprezinta o alta componenta de baza a arhitecturii. Aceasta este, de fapt, echilibrul ce trebuie realizat intre componentele unei ambiante arhitecturale, astfel incat sa se creeze o unitate a ansamblului de figuri, prin ansamblu intelegandu-se atat intregul, cat si un fragment al acestuia.
Daca in trecut armonia se realiza prin proportii si rapoarte considerate ideale, prin omogenitatea materialelor si cu ajutorul grupurilor de componente ambientale relativ asemanatoare integrate intr-un tot unitar, in prezent este nevoie de un mecanism compozitional complex care sa echilibreze grupele de componente neechivalente, chiar contrastante intre ele, astfel incat intregul sa fie armonios.
Cand vorbim despre armonia ambientala trebuie sa avem in vedere atat problematica vizuala, cat si pe cea existentiala, intrucat trebuie rezolvate aspectele care tin de functional, concordantele dintre grupele de obiecte utile si confortul ambiental. Acest tip de armonie se realizeaza prin pozitionarea obiectelor diferite sau asemanatoare in ansamblu si receptarea lor din cat mai multe pozitii, prin apropierea sau indepartarea observatorului fata de ele, prin textura materialelor, prin intensitatea coloristica sau luminoasa, prin expresivitatea detaliilor etc. Trebuie sa retineti ca armonia nu este creata doar de formele egale si analoage, asezate in acelasi plan, ci chiar de distributia lor in opozitie in interiorul aceluiasi spatiu. Nu doar lucrurile si pozitiile egale se pot echilibra intre ele, ci si cele echivalente. Vorbim in aceste cazuri despre armonia prin asimetrie. (Exista mai multe tipuri de armonie : prin proportionare, armonia prin analogie, armonia coloristica etc.).
Asimetria este in aparenta o dezordine, care ascunde, in realitate, o ordine subtila, foarte dificil de lucrat, din care pot rezulta compozitii originale. "Asimetria ambientala poate fi conceputa pe baza traseelor ortostatice cu contributia intensitatii cromatice si prin distributia spatiala a dominantelor si subordonatelor." (Sursa: Jurov, Cosma. Arhitectura amniantelor).
Traseele ortostatice. Schema ortostatica este redata de cele patru compartimente, care se formeaza in planul ortogonal sugerat prin raportarea conditiei umane la verticala si orizontala. Traseele ortostatice sunt, de fapt, liniile drepte oblice, paralele cu bisectoarele unghiurilor drepte din planul respectiv. Interpretarea liniilor drepte oblice se face in functie de sensul de miscare al acelor de ceasornic si de apropierea lor de verticala sau de orizontala patratelor din partea de sus ale planului. Astfel ca putem avea care exprima forte ascendente, de aspiratie sau descendente, mai optimiste (cele apropiate de verticala) sau sceptice (cele apropiate de orizontala).
Intensitatea cromatica sau coloristica este cea care apropie in mod diferit un obiect in ochii privitorului, creeaza sentimente de analogie sau variaza atunci cand este introdusa intr-o forma geometrica (in triunghi, de ex., galbenul este mai intens), putanad induce emotii de intensitati diferite: culorile mai sumbre dau senzatia de agresivitate.
Dominantele si subordonatele au rolul de a construi accente si a dinamiza imaginile asimetrice ambientale. In cazul unei colectii de obiecte armonia ambientala se realizeaza prin subordonarea celor mai multe dintre acestea fata de o dominanta.
www.incasa.ro