Idei pentru ornamente

           Incercati sa fiti creativi cu ceea ce aveti la indemana. Tot ce e vechi poate fi transformat. Daca aveti globuri vechi sau simple le puteti face ca noi daca le veti atasa fundite rosii, putin sclipici sau culoare. Tot ce trebuie este sa alegeti niste materiale dragute si sa va inarmati cu mult timp si rabdare.

            Incepeti prin a schimba vechile agrafe de prins globurile sau snurul din ata de cusut cu snururi aurii sau argintii, panglici subtiri si rosii din catifea, rafie. Lasati snururile destul de lungi pentru a putea prinde ornamentele de orice creanga, sub forma de fundita. Hotarati-va la o singura culoare si lungime pentru toate snururile.

            Cea mai simpla transformare pe care o poate suferi un obiect de decorare este atasarea unei panglici sau fundite. Cautati panglici sau fundite din satin, catifea, voal. Lipiti-le cu superglue de ornamente.

           

        

  Nu este obligatoriu sa folositi ornamentele traditionale pentru brad, puteti opta si pentru papusi mici de plus, saculeti cu seminte sau flori placut mirositoare. Daca le veti lega intre ele veti forma o ghirlanda interesanta. Bradul din camera copiilor poate fi decorat cu jucarii de mici dimensiuni.

Daca aveti strasuri sau paiete, sau chiar pietre pretioase din bijuterii stricate le puteti folosi pentru a innobila un glob. Acesta poate fi pus la vedere si va puteti mandri cu el. Puteti schimba culoarea globurilor folosind sprayuri argintii sau aurii.

            Daca aveti copii atunci ii puteti mobiliza si pe ei sa va ajute sa faceti ornamente. Va fi chiar amuzant si interesant. Vor fi fericiti sa faca ghirlande de hartie colorata taiata in diferite forme. Faceti ghirlande din conuri de brad. Folositi stampile cu diferite figurine pentru a avea modele pentru ornamente. Folositi si cartoane sau hartie colorata si evident o foarfeca.

           

        

Daca va place sa preparati dulciuri, atunci faceti un bradut din biscuiti, turta dulce la care sa adaugati drept ornamente fundite mici si rosii. Copiii vor fi cei mai incantati. Pentru a tine mai mult este de preferat sa-l ambalati intr-un celofan transparent legat frumos cu o funda mare.  

       

            Va pricepeti la origami? Atunci faceti cat mai multe animale si flori din hartie colorata si agatati-le cu snururi subtiri aurii in brad. Puteti opta pentru o singura figurina pe care sa o faceti la diferite dimensiuni. Stelutele, fulgii de zapada si pasarelele sunt cele mai des folosite.

  

      

 

Si un brad cu felicitari sau vederi este interesant. Lipiti bine cu superglue pentru a le intari si agatati-le cu snururi de crengute.

Un brad al literelor? De ce nu? Cumparati colaje cu litere de la magazin sau desenati chiar dumneavoastra si apoi decupati litere. Atarnati-le la voia intamplarii sau dimpotriva construiti un cuvant sau un mesaj vizibil.

            Pentru a crea iluzia zapezii,  bunicii puneau bucati mici de vata pe crengute, acum insa exista sprayuri de zapada artificiala pe care le puteti cumpara de la magazin.

           

www.incasa.ro

Altheate

18 decembrie 2007

Comentarii:

iTKzHUNrYjrcxA postat pe 17 Iulie 2012
baouZoyYNy
ultima masina din poza este un Citroen AC4 din anul 1930.........foarte fruoms a fost la acest concurs de eleganta. sper sa mai fie si anul viitor.....o saptamana superba!