Oferta primavara

pom infloritMeri, peri, pruni, caisi - romanesti, olandezi sau italieni
Statiunile de cercetare vand un pom fructifer cu 100.000 lei, iar marile magazine cu 200.000-300.000 lei.

Oferta de pomi fructiferi este foarte diversificata in aceasta primavara. Meri, peri, pruni, caisi, piersici, visini pot fi cumparati fie de la statiunile de cercetare, fie din marile magazine. Fiecare din cele 20 de statiuni din intreaga tara are la vanzare in jur de 30.000-40.000 de pomi fructiferi, pentru fiecare existand mai multe soiuri alese pentru a rezista bolilor si gerului. Exceptie face gutuiul, care nu va fi comercializat in aceasta primavara pentru ca anul trecut s-a inregistrat o boala la acest pom fructifer. Se vand mai rar mar, prun, cais si piersic la un pret de 100.000 lei/bucata din care urmeaza sa se scada suma aferenta subventiei acordate de stat, un prun sau un mar putand ajunge astfel la 75.000 lei. Pentru cei care cumpara mai mult de 30 de puieti se fac la unele statii pomicole si reduceri de 10-15%. In plus, este asigurata si consultanta gratuita. Preturi mai ridicate a stabilit conducerea Statiunii Baneasa, care a luat in considerare concurenta supermarket-urilor. Astfel, de aici, pentru 200.000 lei poate fi achizitionat orice pom fructifer, cu exceptia visinului, care costa 250.000 lei.

In magazine, pretul unui pom fructifer se situeaza intre 200.000 si 300.000 lei. Se gasesc toate felurile de pomi fructiferi adusi din Italia, Olanda, iar oamenii sunt interesati sa cumpere, declara comerciantii.

Se recomandata achizitionarea de pomi romanesti, acestia adaptandu-se mai bine conditiilor meteorologice din tara noastra. Pentru a fi viabil, puietul de pom fructifer trebuie pastrat la o temperatura de 4 grade Celsius si la o umiditate de 85-95%.

Cei care vor sa cumpere si vor sa fie siguri ca pomul are sanse sa rodeasca trebuie sa fie atenti la cateva amanunte:
- tulpina sa aiba in sectiune culoarea alb sidefiu (nu maroniu);
- scoarta sa fie de culoare verde stralucitor;
- radacina sa aiba culoarea alba;
- ramurelele sa nu fie aplecate;
- frunzele sa nu fie ingalbenite;
- sa nu existe semne de deshidratare.