Curatenia de dupa petrecere

Curatenie generalaStim cu totii cat deranj presupune organizarea unei petreceri in propria locuita. Din pacate, unii dintre noi prefera sa renunte la placerea de a fi gazde, pentru a nu fi nevoiti sa isi dedice cateva zile curateniei de dupa. Cu toate acestea nimic nu este mai important decat momentele deosebite petrecute in compania prietenilor dragi, intr-o atmosfera familiara. Asadar, nu trebuie sa ratati distractia si sa va cramponati de un aspect atat de putin important prin comparatie - cum este curatenia de dupa - mai ales cand exista posibilitatea de a tine totul sub control, urmand cateva reguli simple.

 

Dupa nebunia unei petreceri cea mai buna solutie de urmat este separarea activitatii de curatenie in doua parti. Sunt cateva lucruri pe care trebuie neaparat sa le faceti imediat dupa ce ultimul invitat a plecat si cateva activitati rezervate pentru dimineata urmatoare.

 

Nu va alarmati, nu trebuie sa faceti totul dintr-o data, rezolvati numai ceea ce nu suporta amanarea. Mai intai strangeti toate sticlele goale, paharele si vesela si depozitati-le in bucatarie. Daca observati vreo pata pe covor curatati-o imediat, pentru ca mai tarziu va va da batai de cap. Treceti apoi in bucatarie: goliti toate paharele si aruncati toate resturile de mancare in saci menajeri, puneti apoi vesela curatata, alaturi de sticlele si paharele goale intr-un colt. Spalati-le pe rand, evitand supraaglomerarea masinii de spalat vase. Efectuarea acestei activitati imediat dupa terminarea petrecerii este mult mai eficienta: veti scapa de mirosurile neplacute, iar resturile de mancare si bautura nu se vor intari. Strangeti gunoiul in saci de plastic; incepeti cu cel de dimensiuni mari si terminati cu nimicurile strecurate prin colturile camerei. Depozitati pungile in hol, aproape de iesire si, eventual, scapati de ele in aceeasi seara. 

 

Daca ati rezolvat aceste probleme, nu va ramane decat sa dormiti linistiti pana a doua zi dimineata. Incepeti apoi activitatea prin a face rost de cateva produse de curatat care sa va usureze munca: in special produse de dezinfectare si agenti pentru scos pete. Aspirati locuinta cu grija si stergeti praful. Nu uitati ca bucataria este ultimul loc de care trebuie sa va ocupati; veti gasi intotdeuna cate un pahar ratacit sau cate un gunoi ascuns, asa ca cel mai bine este sa le strageti pe toate intr-un loc. Concentrati-va pe curatenia de dupa petrecere exclusiv, fara a va angrena in activitati adiacente, cum ar fi rearanjarea dulapurilor. Dupa ce toate vasele au fost spalate, toata suprafata a fost dezinfectata si tot gunoiul a fost aruncat va puteti admira munca.

 

Nu uitati ca pentru a transforma aceasta activitate intr-una  placuta trebuie sa fiti cat se poate de relaxati. Astfel ca va recomand o tinuta lejera, un CD cu muzica preferata. Evitati pauzele si activitatile care va pot distrage atentia: conversatiile telefonice sau televizorul. Succes!


www.incasa.ro