Elemente decorative ale anilor `60

decoratiuniAnii `60 a reprezentat o perioada a schimbarilor, atat din punct de vedere tehnologic, cat si social. Cursa spatiala se declansase deja, iar cultura americana se concentra pe proiectul Sputnik, pe Razboiul Rece si pe avioanele cu reactie, capabile sa transporte pasagerii mai repede ca oricand.

Cultura americana era, de asemenea, axata pe tanara generatie, ocupata cu revolta impotriva vechilor traditii. Aceasta rebeliune a avut un impact major asupra modei, a muzicii si a decoratiunilor interioare. Totul a devenit mai dinamic, mai grafic si mai colorat. Londra a avut o influenta majora asupra designului si a tendintelor mondiale, in special datorita celui mai faimos "export" al sau - The Beatles. In anul 1964 in L.A. se deschidea prima discoteca care avea sa influenteze rapid intreaga tara. Aspectul high-tech metalic si decorurile cu oglinzi ale discotecilor au influentat foarte mult desingul locuintelor si pe cel al birourilor. La capatul opus al spectrului, cultura hippie, calatorind in India si Maroc, a inclus elementele etnice. Cuvintele "Pace" si "Dragoste" puteau fi vazute peste tot, atat ca simboluri grafice, cat si ca o mantra a unei generatii. Viata in anii `60, concentrata pe auto-exprimare si pe decorul locuintelor, a reprezentat doar un loc in care oamenii si-au declarat propriile convingeri.

Elementele decorului acestei perioade erau urmatoarele:

Culorile - erau inspirate din natura; verde, portocaliu si galben erau foarte populare si puteau fi intalnite oriunde: in vestimentatie, in decorul interior sau la masini. Insa, in anii `60 culorile erau exagerate ajungandu-se pana la nuante excesiv de vibrante. Culorile halucinogene au avut, de asemenea, un impact maxim. Culori precum: rozul fucsia si portocaliul madarina erau folosite una langa alta. Tapetul metalic din vinilin stralucitor era foarte la moda. Contrastul alb-negru era si el extrem de popular. Efectul dorit era acela de a crea un impact maxim pentru un aspect provocator, frapant.

Materialele - tesaturile colorate, salurile Paisley, modelele florale si psihedelice erau principalele tendinte ale vremii. Cu cat un material era mai colorat cu atat mai bine, iar materialele de dimensiuni mari, cu flori stilizate si in culori luminoase erau preferatele tuturor. Culorile neon creau un aspect modern. Infatisarea hippie consta in modelele entice, precum erau tesaturile din bumbac indiene. Sari-urile indiene erau foarte folosite ca draperii, cuverturi de pat sau decoratiuni de perete.  
 
Mobilierul -
Obiectele de mobilier erau confectionate din metal, sticla, lemn sau PVC si, uneori, din combinatii ale acestora. Noile tehnologii permiteau fabricarea mobilei din plastic turnat si modelarea acestuia in forme organice si forme specifice erei spatiale. Un mare numar de piese erau proiectate pentru a fi de unica folosinta sau temporare. Rafturile deschise in stil danez erau deseori folosite ca separatoare ale camerelor. Stlul anilor `60 era distractiv si jucaus, in ansamblul sau. Televizorul devenise punctul focal al camerei de familie; iar mesele televizorelor erau concepute astfel incat cina putea fi luata in timp ce familia se aduna in fata acestui dispozitiv destinat distractiei.

Podelele - In materie de posele moda anilor `60 includea covoarele din par aspru. De asemenea, covoarele din tesaturi colorate si cele fabricate in India si Maroc. Pardoseala din vinilin cerat venise la moda, inlocuind linoleumul, atat de greu de intretinut.

Decoratiunile - Spatiile erau decorate cu elemente populare de design, precumpisicile siameze, ciupercile, cocoseii, margaretele si bufnitele. Cuprul si alte metale erau foarte folosite. Arta pop, inspirata din benzile desenate si din cultura populara (ganditi-va la pictura lui Andy Warhol, "Supa lui Campbell". In anii `60 acesta a inceput sa redea in picturi produse americane reprezentative ale acelei perioade, precum: canile de supa Campbell, sticlele de coca cola sau portretele unor celebritati precum: Marilyn Monroe, Elvis Presley, Troy Donahue, Muhammad Ali si Elizabeth Taylor).

Arta moderna, cu forme geometrice si decorurile interioare in culori vibrante, precum si imprimeurile psihedelice si arta optica erau la moda in perioada anilor `60. Posterele devenisera o modalitate necostisitoare  si acceptata de a decora. Iluminatul se facea cu ajutorul lampilor cu lava si a fibrelor optice. Aspectul hippie crea un contrast cu aspectul tehnologic modern, cu mai multe culori si cu modele etnice. Margelele atarnate si franjurile din piele contribuiau si ele la accentuarea aspectului hippie.

Noile tehnologii - Transmitera prin sateliti a permis accesul la televiziunea Americana si dincolo de ocean, in special in Marea Britanie, si, implicit, exercitatea in Europa a unei puternice influente a culturii americane. Plasticul transparent sic el colorant erau folosite pentru mobile si accesoriile din locuinte. Linia de obiecte care permiteau prepararea, depozitarea si servirea produselor de bucatarie, desi introduse in jurul anului 1946, existau aproape in fiecare locuinta si erau disponibile in toate culorile. Accentul era pus pe divertisment, insa au fost create o multitudine de aparate de bucatarie, menite sa faca activitatea oamenilor mai usoara si mai confortabila. Unele dintre aceste aparate au fost: filtrele de cafea, tigaia electrica, cuptoarele de gatiti, gratarele de prajit paine (toaster) sau vasele fondue. Plitele electrice desi au fost introduse incepand din anul 1882, devenisera mai populare in anii `60.    

Imagine de ansamblu - Imaginea generala, caracteristica anilor `60 este una de curatenie si deschidere. Modernismul si expresionismul abstract incepusera sa fie foarte cunoscute. Traditiile erau respinse si noile tendinte si puncte de vedere erau celebrate. Designul devenise o modalitate de a provoca emotii si reactii. In plus, minimalismul, ca forma a modernismului, redusese decorul la elementele esentiale. In opozitie, miscarile "flower power" si Hippie erau mai decorative si etnice in natura.

Sursa foto

Corina Dovinca
InCasa.ro

Comentarii:

wTJAthnHj postat pe 24 Februarie 2013
VBvVcExPFtXEF
Buna,Am descoperit crucnosul pe facebook. Spatiul de acum nu este al nostru , dar pentru viitor nu strica un proiect deja realizat de cineva si gata de pus in practica. Imi place stilul scandinav dar cu accente de culoare , de preferat culori indraznete de galben , albastru , verde. De asemenea sunt fan mobila cu o patina de invechit sau macar sa iti dea senzatia de vechi dar si modern in acelasi timp. Toate acestea pentru un spatiu de 3 camere in jur de 75 mp.

qdUWgYJHVQkrs postat pe 24 Octombrie 2011
yhvUvPEbdHsmCH
That's going to make tihgns a lot easier from here on out.