Hortensia

hortensie - hydragea (1)

Denumire stiintifica: Hydragea spp.
Familie: Saxifrage
Origine: Japonia
Expunere: partial umbra
Sol: toate tipurile

Descriere
Hortensia (Hydragea) este pentru vara asa cum este liliacul pentru primavara. Hortensia
incepe sa infloreasca la inceputul verii si continua pana toamna tarziu. Cum plantele care s-ar putea incadra in aceasta descriere sunt destul de putine, hortensia merita sa ocupe un loc special in gradina fiecarui iubitor de flori.

hortensie - hydragea (2)

hortensie - hydragea (3)

Hortensiile sunt de doua feluri:
- cu flori rotunde, numite "macrophylla", cu flori sterile;
- cu flori plate, numite "serrata", cu flori mici, fertile, in centru si unele mai mari, sterile, in
jurul acestora.

Florile incep sa apara cam de pe la mijlocul lunii aprilie si se deschid la inceputul lunii iunie. In general, acestea dureaza pana la sfarsitul lunii iunie. Hortensia (Hydragea) are flori frumoase, mari, lucru care face ca planta sa nu se poata dezvolta la dimensiunile maxime. Daca doriti totusi sa va bucurati de flori, lasati-le sa se dezvolte si taiati-le dupa cateva zile de la inflorire; aceasta operatie este benefica pentru sanatatea plantei pe termen lung.

La o tufa matura, florile pot dura chiar si 4-6 saptamani. Culoarea acestora se schimba pe parcurs. La inceput vor fi aproape albe, dupa care vor capata nuante de roz sau albastru, in functie de sol. Unele flori e foarte posibil sa nu aiba nici o culoare din cele mentionate inainte. Pe masura ce tufa se maturizeaza, acestea capata o culoare purpurie, apoi verzuie, pentru ca in cele din urma sa ajunga alb-maronii. Florile pot fi taiate cand incep sa se inverzeasca, pentru ca acest lucru ajuta la dezvoltarea tulpinilor vecine.

Un lucru interesant la hortensie este faptul ca nuantele florilor sunt dictate de pH-ul solului. Pentru a avea flori roz, va trebui sa transformati pamantul in unul cu pH alkalin, iar pentru flori albastre acesta va trebui sa fie mai acid. Oricum, indiferent de pH, pamantul trebuie sa fie bogat in humus, asa ca folositi fara indoiala compostul ramas peste iarna.

hortensie - hydragea (4)

hortensie - hydragea (6)

hortensie - hydragea (5)

hortensie - hydragea (7)

Ingrijire si cultivare
Pamantul
Hortensia (Hydragea) trebuie plantata intr-un pamant de buna calitate. Folositi un
amestec format din 2-3 parti pamant de flori din comert, 1 parte balegar uscat si 1 parte turba. Groapa in care se va planta trebuie sa fie cel putin de doua ori mai mare decat ghemul de radacini. Dupa plantare, adaugati destul amestec de pamant cat sa formati un musuroi de 5-7 cm peste nivelul solului. Udati bine cu stropitoarea.

Locul de plantare
Acesta trebuie sa fie astfel pozitionat incat hortensia sa beneficieze de razele soarelui
dimineata, dar nu la amiaza. Cel mai bine este undeva, langa un gard orientat spre nord, nord-vest sau vest, sau in umbra partiala. Uneori, plantarea hortensiei la umbra copacilor, prea aproape de radacinile acestora duce la aparitia unor probleme pentru floare, anume ca radacinile pomului absorb cea mai mare cantitate de apa din pamant, iar hortensia ramane fara resurse. Hortesia se poate planta si la umbra, dar in acest caz planta nu va atinge dimensiunile maxime decat, poate, dupa cativa ani buni. Se planteaza la 1,2 m distanta.

Udarea si tratarea cu fertilizator
Hortensia (Hydragea) iubeste apa - sa nu uitam ca numele ei se trage din grecescul
'hydra', care inseamna apa. Daca pamantul este prea uscat, frunzele vor incepe sa se ofileasca, asa ca planta trebuie udata cat mai des, mai ales cand incepe sa se ofileasca, in absenta ploilor frecvente. Este foarte important ca hortensia sa nu se ofileasca mai ales in lunile de primavara, cand se formeaza bobocii florilor; asigurati-va ca pamantul este suficient de umed in jurul radacinilor plantei. Pe de alta parte, prea multa apa va duce la inegrirea marginilor frunzelor.

In ceea ce priveste tratarea cu substante fertilizatoare, nu faceti aplicatii la hortensie decat dupa ce aceasta si-a stabilit bine radacinile in pamant, cam la 1-2 luni dupa plantare; atunci folositi un fertilizator echilibrat. Hortensia se fertilizeaza rar, pentru ca prea mult nitrogen va duce la stoparea infloririi. Aplicatiile se fac la radacina, la inceputul sezonului si apoi inca putin dupa inflorire (mijlocul - sfarsitul verii, in functie de varietate).

hortensie - hydragea (8)

hortensie - hydragea (9)

Hortensia isi schimba culoarea
Floarea prefera pamantul acid, asta mai ales daca doriti sa aiba flori albastre. Pentru a
suplimenta cantitatea oferita de fertilizator, mai puteti folosi una din urmatoarele solutii: sulfat de aluminiu (7 g la 3,7 l apa), coji de oua, cafea macinata, coji rase de portocala si grapefruit.

Daca doriti ca hortensia sa aiba nuante de roz, atunci folositi un fertilizator mai putin acid. Putin calcar sau var, presarat pe pamant este suficient. Aveti insa grija ca pamantul sa nu devina prea alcalin, pentru ca acest lucru nu este sanatos pentru hortensie.

Temperatura
Hortensiile sunt rezistente pana la -15 grade Celsius, desi este foarte probabil ca gerul sa
omoare lemnul fragil de sub pamant. In zonele mai reci, muguri pot fi afectati de frig chiar si primavara tarziu, asa ca trebuie sa ii oferiti plantei protectie, acoperind-o cu paie, frunze si pamant sau cu carton.

Taierile
la hortensie nu trebuie sa se efectueze neaparat taieri de formare, dar aceasta operatie
poate fi facuta in fiecare primavara, cand apar noii lastari. La florile plantate de mai mult timp inlaturati cam 1/3 din tulpinile batrane, care sunt mai putin productive si pe celelalte pana la primii muguri (2-3 cm la plantele mai mici si 10-15 cm la cele mai mari). Taierile se fac exact deasupra nodului de pe tulpina. NU taiati tulpinile maronii toamna tarziu sau iarna - pe acestia vor creste florile din anul urmator. Florile uscate se lasa pe tije peste iarna pentru a proteja de inghet lastarii tineri de sub ele. Daca nu e taiata, hortensia va inflori in continuu, dar ciorchinii de flori nu vor mai fi la fel de mari, din cauza tulpinilor numeroase. Hydragea paniculata trebuie taiata pana la nivelul solului in fiecare primavara.

In iarna urmatoare, tulpinile maronii vor capata o culoare albicioasa si in cele din urma se vor separa singure de radacini. Atunci pot fi smulse usor din pamant; daca nu se desprind imediat mai lasati-le cateva luni si apoi incercati din nou.

hortensie - hydragea (11)

hortensie - hydragea (10)

Boli si daunatori
Daca observati pete negre sau maronii-gri pe frunze, daca nu ati udat la intervale regulate
planta si/sau frunzele se ofices intre udari, atunci cauza este o boala cauzata de o ciuperca. Solutia este sa udati mai des.

Petele colorate sau decolorarea frunzelor, in cazul in care nu ati udat regulat planta sunt categoric un semn ca hortensia e atacata de o ciuperca. Ciuperca poate apare din cauza udarii in exces, a udarii la ore nepotrivite, la amiaza (in jurul sau dupa ora 15:00) sau de la alte surse. In acest caz, incercati sa reduceti cantitatea de apa sau sa udati planta mai tarziu.

Indiferent de caz, fie ca udati in exces sau prea putin, incercati sa folositi si un tratament impotriva ciupercilor de plante, tratament cumparat din magazine si pe care trebuie sa il aplicati conform instructiunilor de pe ambalaj. Nu folositi solutia in exces, pentru ca acest lucru poate duce la moartea plantei. Oricum, tratamentul nu repara daunele deja produse, ci le va micsora pe cele din viitor.

La fel, daca observati ca frunzele hortensiei sunt mancate, puteti aplica un insecticid. Si in acest caz urmati instructiunile de pe ambalaj. Nu toate problemele frunzelor sunt insa cauzate de insecte sau de ciuperci; uneori ele pot fi ranite de ramurile copacului sub care sunt plantate sau chiar pot fi mancate de animalele de companie.

O alta problema la care trebuie sa aveti grija sunt arsurile cauzate de soare. Daca afara a plouat si dupa aceea apare un soare foarte puternic, atunci apa ramasa pe frunze sau flori va face pete maronii.

Inmultirea
1. Marcotaj
- sapati o groapa in apropierea plantei, cu grija ca nu cumva sa raniti radacinile, si indoiti
o sectiune de tulpina;
- cu un cutit, inlaturati un inel de 2,5 cm din scoarta tulpinii, acolo unde atinge pamantul;
- acoperiti locul taiat cu pamant, lasand 15-30 cm din varful tulpini indoite, neacoperit;
- daca marcotajul s-a efectuat pe timpul verii, planta noua va fi gata de transplantat in
iarna urmatoare.

2. Divizarea radacinilor
Hortensiile plantate de mai mult timp in acelasi loc pot fi divizate primavara devreme, la
fel ca tufanelele sau oricare alta planta perena. Astfel se pot obtine mai multe plante din acelasi ghem de radacini mature. Nu uitati sa udati foarte bine plantele si sa continuati sa faceti acest lucru toata vara.

Varietati
Hydragea macrophylla 'Quadricolor': are o culoare unica, cu flori galbene si foliaj crem, cu
pete. Deosebite sunt tipurile 'Mariesii', mai ales trioul 'Grandiflora' (flori roz-albastre si centru alb), 'Lilacina' (flori roz-violet spre albastru) si 'Perfecta' (flori de un albastru intens), care au castigat premii la competitiile de gen. Toate cele trei ating inaltimi de aproximativ 1,5 m. Hortensia macrophylla 'Nigra' are tulpina neagra, stralucitoare si flori de culoare crem care in timp devin roz - liliachii. Un lucru important: pe solurile acide, H. macrophylla
face flori liliachii; pe alt tip de sol, florile vor fi roz. Numai varietatile cu flori albe nu isi schimba culoarea in functie de pH-ul solului.

Hydragea paniculata: este una din cele mai frumoase specii de hortensie pentru ca are flori neobisnuit de mari. Varietatea "Unique' are la inceput flori alb-verzui, dar care in timp devin rozalii, nuanta care se accentueaza si se inchide odata cu apropierea toamnei. Poate creste pana la 1,8 m inaltime intr-un an, dar, daca este taiata mult anual, nu va atinge niciodata aceste dimensiuni, fiind potrivita si pentru gradinile mici.

Grupul Hydragea aspera Villosa: are foliaj mare, luxuriant, catifelat, printre care apar, vara, florile plate, mari, de dimensiunea farfuriilor. Floretele mari, cu nuante palide, formeaza un cerc in jurul florilor mici si sterile din centru, de culoare liliachie si pe care albinele le indragesc. In conditii propice, hortensiile din acest grup pot atinge inaltimi de 3 m si un diametru la fel de mare.

Hydragea quercifolia: frunzele seamana cu cele de stejar. In timp, toamna, foliajul capata nuante rosii si liliachii. Florile sunt albe, iar tufa poate atinge si 2 m inaltime. Varietatea 'Snow Queen' isi mentine florile uriase la o inaltime mai mare decat majoritatea hortensiilor, pe cand 'Snow Flake' are flori duble si trebuie plantata intr-un colt ferit, unde sa primeasca putina umbra.

Hydragea 'Preziosa': florile sale de culoare roz pal infloresc treptat si devin in timp patate. Foliajul capata o culoare calda, rosu - cupru, toamna. Atinge o inaltime de 1,5 m.

Hydragea anomala subsp. petiolaris: este o specie de hortensie cataratoare, care creste pe peretii caselor asemenea iederei si care se prinde singura de caramizi. Tulpina este de o frumoasa nuanta de mahon, iar foliajul este format din frunze cazatoare, de culoare verde deschis. Florile sunt plate si dureaza numai cateva saptamani, pe timpul verii.

Info
- Hortensiile cu flori mari, rotunde, sunt originare din Japonia, loc in care tipul serrata (cu
flori mici si ciorchine aplatizat) a fost cultivat de sute de ani. Cand aceste flori au fost aduse in vest, cam in jurul secolului al XVIII-lea, au facut senzatie, fiind initial tratate ca niste plante de interior si cultivate in casa. Aparitia unui numar din ce in ce mai mare de
varietati de hortensie cu culori din ce in ce mai sofisticate a inceput acum 10 de ani, in serele din Franta, Germania si Marea Britanie. Acum numarul acestora este atat de mare, iar nuantele sunt atat de delicate, incat nici macar expertii nu le pot distinge mereu.
- numele "hydrangea" este derivat din grecescul hydro, care inseamna "apa" si aggos,
care inseamna burcan, rferindu-se la tecile semintelor, care au aceasta forma.


Surse:
www.helpfulgardener.com
www.conweb.com
www.suite101.com