Idei si trucuri de decorare a semineului

deco semineuConsolele semineului constituie, adeseori, punctele focale ale unei incaperi. La fel ca si in cazul oricaror altor elemente expuse, etalarea obiectelor de pe consola necesita un anumit grad de echilibru si proportie. Indiferent de natura acestor obiecte, ele nu  trebuie asezate la intamplare.

- folositi elemente decorative de forme si dimensiuni diferite. Incepeti cu un element inalt pozitionat in spate si adaugati cateva obiecte mici din ce in ce mai in fata;

- nu va temeti sa aranjati obiectele unul in fata celuilalt. In fapt, aceasta constituie o idee foarte buna, deoarece creeaza profunzime. Amintiti-va ca spatiul dvs nu este o fotografie, iar oamenii nu-l vor privi intotdeuna numai din fata. Elementele din prim plan ar trebui sa se suprapuna cu cele din spate.

- daca sunteti un fan al simetriei, formula probata, care functioneaza intotdeuna este aceea de a pune un obiect mare in mijloc (cum ar fi un vas cu flori) si apoi de a-l flanca pe fiecare parte cu elemente pereche (creati o imagine in oglinda);

- atunci cand folositi mai multe obiecte, tineti cont ca numarul acestora sa fie intotdeuna impar (regula celor 3, despre care am mai vorbit si altadata). De exemplu, trei sfesnice in loc de doua sau cinci vaze cu muguri in loc de patru. Aceasta regula se aplica aproape oricaror decoratiuni: cand vine vorba de grupuri, numarul impar este mai bun decat cel par;

- pentru un aspect formal ancorati consola cu obiecte pereche pe fiecare latura a ei;

- incercati sa nu folositi un sortiment complet aleatoriu de elemente. Gasitii decoratiuni complementare ca stil, tema sau culoare. Obiectele trebuie sa se conecteze cumva;

- echilibrul nu inseamna neaparat asemanare sau imperechere. Cateva obiecte de iluminat mici, asezate de o parte a consolei pot fi echilibrate cu unul greu (vizual) amplasat de cealalta parte;

- pentru a creea cu adevarat un punct focal si pentru a atrage atentia asupra unei piese, asezati un obiect mare in centrul acesteia;

- nu supraincarcati; nu puneti prea multe elemente pe consola pentru ca aceasta va parea dezordonata si aglomerata, ceea ce oboseste privitorul. Lasati obiectele sa respire, altfel se vor pierde in dezordine.

Unele dintre aceste idei, mai ales cele referitoare la echilibru si proportie pot parea confuze, insa, in realitate, sunt simple. Propriul ochi va va spune daca ceva nu functioneaza. Important este sa experimentati diverse variante pana cand va veti simti satisfacut de rezultat. Cel mai confortabil lucru este ca nici un aranjament si nici un obiect expus nu sunt permanente; puteti intotdeuna sa mutati lucrurile si sa va jucati in privinta configurarii.

Sursa foto

Corina Dovinca
InCasa.ro