Veranda imbina utilul cu placutul

Este o solutie comoda, in sensul ca poate fi construita o data cu casa sau poate fi incorporata acesteia ulterior si este un spatiu util tot timpul anului.

Tehnologia este similara constructiilor clasice: are nevoie de fundatie, necesita piloni de sustinere care pot capata si rol decorativ si finisaje. Verandele au peretii laterali din sticla, montajul fiind conditionat de posibilitatile financiare, de gusturi sau de vechimea locuintei. Pentru o casa construita dupa o arhitectura moderna, puteti opta pentru termopan sau pentru celulele fotocromatice care permit mentinerea unei luminozitati constante pe toata durata zilei.

Pentru o casa veche, cu arhitectura bogat ornamentata, puteti alege - in locul peretilor din sticla - vitraliile. La constructia unei verande, un element important este si forma acoperisului, influentata de asemenea de stilul casei: unghiuri abrupte sau cupola.

Tipul tavan fals poate fi rustic - cu birne transversale din lemn sau tavan fals cu structura cubica, in care sint amplasate spoturi de lumina sau tavan inchis, acoperit in partea exterioara cu tigla. Pentru locuintele tip rustic, structura din metal sau PVC a peretilor laterali poate fi imbracata in materiale care imita lemnul. Profilele din PVC asigura etanseitate, izolare perfecta si nu permit formarea condensului. Usa dintre veranda si casa trebuie sa aiba suprafata inchisa, in schimb cea care da spre gradina trebuie sa fie transparenta, la fel cu peretii laterali. Sistemul de inchidere/deschidere al acesteia poate fi diferit.

Puteti opta pentru o usa glisanta de dimensiuni mai mari sau pentru una clasica, avind deschidere laterala. In veranda, sistemul de ventilatie este mult mai simplu decit in locuinta; nu mai aveti nevoie de instalatii de aer conditionat sau de ventilatoare. Lasati pur si simplu usa larg deschisa. Nu uitati sa montati insa o plasa de tintari in portiunea usii, altfel va trebui sa puneti un aparat de tintari chiar si pe veranda.