Tapiseriile - o istorie - partea 1
MANUFACTURA GOBELINS
Din anul 1662, cînd Colbert a hotărît să regrupeze într-un singur loc diferitele ateliere parisiene și pe acelea de la Maincy, pe care Ludovic al XlV-lea le confiscase ministrului Fouquet, Manufactura Gobelins joacă un rol de o excepțională importanță în arta decorativă, evoluția ei - mai cu seamă în secolele XVII și XVIII - fiind legată de aceea a picturii franceze. Denumirea, devenită pentru numeroase țări sinonimă cu aceea de tapiserie, provine de la numele familiei Gobelin, "vopsitori în culori vegetale (roșii)", care și-au instalat atelierul, încă de la mijlocul secolului al XV-lea, pe malurile rîului Bievre, în cartierul Saint-Marcel. (Gobelins este forma plurală patronimică de la Gobelin).
Colbert a pus noua manufactură sub autoritatea primului pictor al regelui, Charles Le Brun (1619-1690). Director, organizator, creator, Le Brun, a concentrat în jurul său o echipă de pictori specializați în genuri diferite - Jean-Baptiste Monnoyer (1634-1699), Rene-Antoine Houasse (către 1645-1710), Guillaume Anguier (1628-1708), Pierre de Seve (1623-1695) care transformau desenele sale în cartoane-modele, destinate țesătorilor. Van der Meulen a fost unul din principalii săi colaboratori, în special pentru peisaje.
Producția a debutat prin punerea în lucru a tapiseriilor pe care Le Brun le țesuse și la Maincy: Portierele " Faimei " sau portierele " Carului de Triumf" și altele. El nu a zăbovit însă să pună la dispoziție modele anume. destinate Manufacturii Gobelins. Printre cele mai renumite tapiserii trebuie amintite "Elementele", "Anotimpurile", " Istoria Iul Alexandru ", " Istoria Regelui ", " Lunile anului " sau " Resedintele Regale". Alături de opera sa personală, Le Brun a pus manufacturierii să lucreze și după cartoanele lui Rafael (" Istoria Iul Constantin ", " Faptele apostolilor "), după ale Iul Poussln ("Istoria lui Moise ") și altele.Moartea lui Colbert (1683) și numirea lui Louvois ca Superintendent al Construcțiilor marchează declinul atotputerniciei lui Le Brun.
 |
In curînd manufactura realizează tapiserii pentru Galeria de la Saint-Cloud (1686) după operele rivalului său, pictorul Pierre Mignard (1612-1695). în timpul lui Louvois, cele mai frumoase piese din colecțiile Coroanei - fără a fi însă creații remarcabile - au servit ca modele: " Fructus belii ", "Istoria lui Scipion" și "Lunile anului cu arabescuri" după Julio Romano (1499-1546), "Vînătorile lui Maxi-milian " după Pieter Cceck și Francois Borreman, " Lunile lui Lucas", după Lucas de Leyde. |
Această perioadă este totuși importantă, mai multe realizări anunțînd apariția unei arte noi.
Tablourile lui Eckout (1621-1674) i-au permis lui Houasse (1645-1710), lui Bonnemcr (1638-1689), Iul Monnoyer și lui Blainde Fontenay (1653 -1715) să picteze cartoanele pentru suita "lndiilor", temă neobișnuită prin aspectul său exotic, pentru producția epocii. Noel Coypel (1628-1707) - însărcinat să adapteze, potrivit gustului epocii, tapiseria țesută la Bruxelles în secolul al XVI-leadupă Julio Romano, "Trimful Zeilor " (1686), a reintrodus elementele ornamentale; figurile grotești și arabescurile nu vor întîrzia să fie folosite din abundență în cazul lucrărilor de la Beauvais. O estetică nouă, apărută în urma cercetărilor întreprinse de Jean Berain (1640-1711) apărea simultan cu executarea în 1699 a lucrării "Portierele Zeilor" după Claude III Audran (1658-1734). Ea a fost confirmată prin piesa "Cele douăsprezece luni cu ornamente grotești" (1708), ale aceluiași artist.Marea inovație din prima jumătate a secolului al XVIII-lea a fost aceea a tapiseriilor "cu chenar decorativ" (" alen-tours"). Importantele motive ornamentale servesc drept cadru subiectului din centrul compoziției. Procedeul a fost inaugurat cu "Istoria lui Don Quijote" (1717) după Charles-Antoine Coypel (1694-1752) (cu chenarul decorativ executat de Blain de Fontenay și Claude III Audran) dar cea mai renumită serie rămîne "Tapiseria zeilor" (1763), după Franțois Boucher (1703-1770) - cu chenarul decorativ făcut de Maurice Jacques.
Manufactura Gobelins nu a scăpat din vedere nici un moment tradiția executării marilor serii de tapiserii; unele de inspirație religioasă sau mitologică cum sînt "Istoria Estherei" (1738), a lui Jason (1743), după Jean-Franțois de Troy (1679-1752), altele cu teme alegorice sau istorice: "Artele" (1739) de Jean Restout (1692-1768), "Istoria lui Marcus Antonius" (1741) de Charles Natoire (1700-1777). în sfîrșit, o "Nouă Istorie a Regelui " a fost proectată, Charles Parrocel (1688-1752) fiind cel care a compus cartoanele pentru tapiseria "Ambasada turcă" (1731) și Jean-Baptiste Oudry (1686-1755) pe acelea pentru "Vînătorile lui Ludovic al XV-lea" (1736). în calitate de inspector general al manufacturii Gobelins, Oudry supraveghea lucrările Manufacturii pretinzînd o supunere totală a execuției față de pictură, fapt care îi silea pe țesători să folosească o gamă foarte largă de tonuri.
 |
Lui Oudry i-a urmat Boucher, după tablourile căruia (aflate la Londra, în colecția Wallace) manufactura țesuse în 1752, pentru doamna de Pompadour, lucrările "Răsăritul soarelui" și "Apusul soarelui". Ideile sale erau apropiate de cele ale predecesorului său. Orientîndu-se din ce în ce mai mult spre imitarea picturii, Manufactura Gobelins a realizat tapiserii-portrete, primul exemplu fiind portretul lui Ludovic al XV-lea după Louis-Michel van Loo (1707-1771). |
Au mai fost executate și cîteva tapiserii de mari dimensiuni: "Costumul turc" (1772) după Amedee van Loo (1719-1795), " Anotimpurile " (1773) după Callet (1741 -1823), aceastadin urmă dovedind gustul pentru subiectele antichității.
In ultimii ani ai Vechiului Regim noile tapiserii prezentau scene istorice: "Istoria lui Henric al IV-lea" după Vincent (1746-1816), "Istoria Franței" după J. B. Suvăe (1743-1807), Vincent Durameau (1733-1796) și Berthelâmy (1743-1811).
Invingînd greutățile din perioada revoluționară, Primul Imperiu a redresat activitatea manufacturilor. Țesătorii de la Manufactura Gobelins au reprodus " cu o perfecțiune inimitabilă" tablourile care serveau prestigiului noului regim: "Bonaparte traversînd Alpii" de Louis David (1748-1825), "Ciuma din Jaffa" și " Bonaparte împărțind săbii de onoare" de Gros (1771-1835). Gustul pentru portretele țesute s-a dezvoltat și în epoca imperială și în timpul Restaurației. Tapiseria-tablou triumfă. Replici după operele lui Rafael, Louis de Boulogne (1609-1674), Eustache Le Sueur (1617-1655) au fost țesute. " Bătălia de la Tolosa" de Horace Vernet (1789- 1863) a fost executată încă din anul 1818. Zece ani mai tîrziu a început lucrul după cele treisprezece tablouri de Rubens (1577-1640) aflate în galeria Medici. în 1848 au fost realizate tapiserii pentru ferestrele Capelei de la Dreux, după cartoanele lui Ingres (1780-1867).
Cu toate acestea unele opinii condamnau imitarea picturii și - în cursul secolului - s-au făcut încercări repetate pentru a reda tapiseriei vocația sa de artă decorativă.
Aceste tentative au apărut odată cu " Marele decor " (comandat de Ludovic pentru Tuileries) după Jean Alaux (1786-1864) și Auguste Couder (1790-1873) și cu tapiseria reprezentînd cele "Cinci simțuri", după Paul Baudry (1828-1886) și Pierre Chabal-Dussurgey (1819- 1902), consacrată Palatului Elysee.
Primii ani ai celei de a treia Republici sînt marcați de o atitudine foarte fermă a directorilor Manufacturii Gobelins ("părăsirea absolută a modelculul. . . crearea mai multor modele, în care să domine clementul decorativ...") care reamintesc principiile Evului Mediu, marea epocă a tapiseriei, și libertatea lasata atunci țesătorilor de " a trata opera potrivit cerințelor specifice artei lor". Au fost comandate tapiserii pentru construcții oficiale, Opera (Alexis Mazerolle, 1826-1889), Palatul Elysee (Pierre-Victor Galland, 1822-1892), Biblioteca Națională (Francpis Erhmann, 1833-1910), Arhivele Naționale (Jean-Paul Laurens, 1838-1921). Acestuia din urmă i se datorează cartoanele pentru "Istoria Ioanei d'Arc", inițial comandată lui Puvis de Chavannes, care pînă la urmă a renunțat. S-a mai făcut de asemenea apel la artiști ca Gustave Moreau (1826-1898), Levy-Durhmer (1865-1953), Georges Rochegrosse (1859-1938), Jules Cheret (1836-1933), Boutet de Monvel (1851-1913), Odilon Redon (1840-1916) și alții.
Cu toate acestea a trebuit să se aștepte mulți ani pentru a putea vorbi, pe drept cuvînt, despre renașterea tapiseriei. Jean Lurșat a fost principalul făuritor al acestui proces chiar dacă înaintea lui fuseseră făcute unele încercări, mai cu seamă de către Aristide Maillol și Marlus Martin, directorul Școlii naționale a artelor decorative de la Aubusson, care a încercat, prin 1920, să Impună limitarea culorilor, trecerea de la un ton la altul prin hașuri, întoarcerea la un stil decorativ. Incontestabil însă că Jean Lurțat este acela căruia i se datorește această renaștere a tapiseriei - căreia I s-a consacrat timp de peste treizeci de ani. Prin necontenitele sale căutări și datorită spiritului său inventiv, Lurțat a redat acestei arte cu trecut prestigios un loc de frunte în contemporaneitate.
La cererea Măriei Cuttoii - a cărei inițiativă dăduse deja posibilitatea atelierelor de la Aubusson să execute unele tapiserii după tablourile lui Rouault, Leger, Braque, Miro, Dufy, Picasso - Lurțat și-a realizat primul carton în 1932 ("Furtuna"). Spre deosebire de contemporanii săi care dăduseră tablouri pentru tapiseriile lor, devenite astfel replici fidele ale acestora, Lurțat s-a preocupat de ceea ce este specific artei țesătorului. Pentru a readuce tapiseria modernă la "marea artă a Evului Mediu", el a preconizat "eliberarea de pictură", folosirea unei game reduse de tonuri pure și strălucitoare în același timp, suprimarea degradeurilor, precizia desenului.
Această întoarcere la concepția medievală a provocat un interes reînnoit pentru tapiserie. în 1936, Manufacturile naționale Gobelins și Beauvais au apelat la Lurțat a cărui primă importantă compoziție - "Iluziile lui Icar " - a fost țesută în 1937 la Gobelins.
După Lurgat, Gromaire și Dubreuil aveau să se pasioneze pentru tapiserie. îndemnîndu-i, în 1939, să conlucreze toți trei la Aubusson, statul a înlesnit recrudescența interesului pentru tapiseria, redevenită o artă vie care; în curînd, va preocupa din ce în ce mai mulți artiști. Colaborarea lui Lurțat cu țesătorii de la Aubusson a fost de o importanță capitală.
Dintre toate tapiseriile lui Lurțat cea mai semnificativă pentru arta sa este "Cîntecul Lumii" (Angers, Muzeul Tapiseriilor) de aproape 300 m. Nimeni nu poate rămîne insensibil față de amploarea și generozitatea acestui mesaj, care peste secole, regăsește inspirația și tehnica monumentală a suitei "Apocalipsului" de la Angers. Pentru Lurțat tapiseria era " mai ales o problemă de arhitectură. Este un obiect, în esența sa o țesătură, a cărei menire este să îmbrace o parte dintr-o clădire căreia, fără acest ornament, i-ar fi lipsit - pentru a sintetiza - un nu știu ce de împlinire, de pasiune, de farmec... pentru că avem de a face cu o artă mai degrabă severă decît delicată, cu un material aspru, în care contrastele, arhitectura generală exercită o presiune mai sigură asupra sensibilității noastre decît subtilitățile scrierii, machiavelismele sintaxei. Este o artă de proporții uneori modeste dar de concepție monumentală". Această opinie o va împărtăși și Le Corbusier: "Tapiseria nu trebuie să servească nicidecum ca acoperămînt de scrin sau de bufet, nici în ceea ce privește dimensiunea nici în ceea ce privește amplasarea ei. Ea nu este un tablou mare sau mic. Tapiseria trebuie să se ofere ochiului, pe măsura naturii umane".
Expoziția din 1946 "Tapiseria franceză din Evul Mediu pînă în zilele noastre" a confirmat interesul purtat de marele public pentru această artă. Puțin mai tîrziu s-a întemeiat "Asociația pictorilor de cartoane". Numeroși artiști, pictori, sculptori, gravori și arhitecți au înțeles că drumul deschis de acesta oferea infinite posibilități. Ei puteau, dispensîndu-se de orice fel de figurație, să aparțină unor tendințe estetice diferite de cele ale Maestrului sau chiar opuse; ei rămîn însă credincioși marilor legi pe care acesta a știut să le regăsească și, pînă la urmă, să le impună.
lată explicația modului în care s-au țesut la Gobelins, în ultimii douăzeci de ani, lucrări semnate de: Henri-Georges Adam, Jean Arp, Jean Beaudin, Alexandre Calder, Marc Chagall, Pierre Courtin, Sonia Delaunay, Emile Gilioli, Thomas Gleb, Alberto Magnelli, Andre Masson, Georges Mathieu, Jean Messagier, Juan Miro, Alicia Penalba, Pablo Picasso, Serge Poliakoff, Mario Prassions, Jean-Paul Riopelle, Michel Seuphor, Gustave Singier, Victor Vasarely, Zao-Wou-Ki.
