In prim plan: perdelele

PerdeleCea mai rapida, mai simpla si mai abordabila solutie pentru a schimba ambianta intr-o incapere este aceea de a-i imbraca ferestrele. Acelasi impact il puteti produce, desigur, schimband tapetul, zugraveala sau mobila, insa, niciuna dintre aceste din urma metode nu este atat de la indemana oricui: perdelele le puteti schimba singuri, fara ajutorul unui specialist si fara a depune un efort prea mare.


Semnificatia religioasa a perdelei este cea care ii defineste cel mai bine "misiunea": in trecut perdeaua era cea care separa locul destinat preotilor de locul sfant rezervat Inaltilor prelati in Templul din Ierusalim. Puteti, prin urmare, sa considerati perdeaua ca fiind elementul ce defineste sanctuarul din propria casa. Si vezi observa ca, odata ce ati luat decizia de a va redecora ferestrele, atmosfera generala din incapere se va schimba radical. Alegerea perdelei poate influenta perceptia asupra spatiului, deoarece poate pune in valoare un decor dupa cum ne dorim, in primul rand prin filtrarea luminii naturale in camera respectiva.


Daca preferati ca punctul de atractie al camerei sa nu-l constituie fereastra, ci un alt obiect aflat in interior - o canapea deosebita sau un tablou de valoare - atunci alegeti perdele sau draperii in culori neutre, confectionate intr-un stil simplu: nuante deschise de alb, bej sau crem, cu accente de matase sau in. Daca, din contra, doriti sa evidentiati fereastra, pentru a crea un contrast cu finisajul peretilor, alegeti culori puternice - cu cateva tonuri mai inchise decat fundalul pe care se proiecteaza, imprimeuri sofisticate, materiale stralucitoare si modele deosebite. Ca alternativa puteti folosi suprapunerile de materiale, avand aceeasi densitate sau cu densitati diferite; veti obtine acelasi efect de evidentiere a ferestrelor.


In materie de culori cheia celei mai bune alegeri a acestora tine de preferintele personale. Astfel, daca sunteti o persoana plina de viata este recomandat sa alegeti perdele confectionate din materiale mixate: albe sau in culori neutre, cu pete calde (modele sau imprimeuri) de rosu, galben si oranj. Culorile reci, precum griul sau albastrul le sunt rezervate persoanelor care au o fire mai pasiva; iar verdele si maroul, fiind culori inspirate din natura - asa numitele culori de pamant - sunt recomandate celor care isi doresc o atmosfera relaxanta.


Un alt criteriu in functie de care va alegeti perdelele il constituie materialul din care sunt confectionate. Tesatura este cea care filtreaza lumina, care patrunde in camera si creeaza atmosfera. Trebuie sa stiti ca, in materie de tesaturi, catifeaua, atat de utilizata in trecut si alte materiale foarte dense si foarte inchise la culoare - folosite pentru a atenua efectul razelor soarelui - au disparut cu totul. Pentru interioarele moderne puteti alege tesaturi nonconformiste, pe care sa le asortati cu mobilierul. Monopolul a revenit tesaturilor foarte fine si foarte usoare, si in acelasi timp, foarte rezistente. Pentru un interior clasic, de ex.,  folositi tesaturile din damasc sau brocart pentru draperii, dublate de perdele din organza sau matase. Nu neglijati nici voalul sau dantela, al caror efect este unul impresionant, deoarece sunt materiale usoare, care filtreaza bine lumina.


Tineti cont de faptul ca impactul pe care perdelele il au asupra unei camere este dat si de lungimea acestora; astfel: perdelele mai lungi vor ridica vizual atat fereastra, cat si camera propriu-zisa, care va parea mai inalta.

www.incasa.ro
 

Comentarii:

LKflOftSTmPzDGOEs postat pe 14 Septembrie 2011
cbnkYPocrszcBDXmb
Knowledge wants to be free, just like these aritlecs!