Stilul decorativ Country

English CottageDecorul country ofera optiuni versatile

Atunci and a fost introdus pentru prima oara, la sfarsitul secolului al XX-lea, decorul country a produs o impresie de kitsch, de tema decorativa de prost gust. Cu toate acestea, astazi, el a evoluat intr-o multitudine de stiluri fascinante, care pot fi formale, traditionale, neoficiale sau moderne. In realitate, acest stil decorativ poate fi aplicat unei varietati de alte stiluri: de la Cottage Country, Shabby Chic si Country French si pana la English Cottage sau Tuscan.

Un decor Country traditional poate fi realizat destul de simplu, prin adaugarea unor decoratiuni de perete, cum ar fi accesoriile textile (pleduri, cuverturi, carpete etc.) si cateva covorase impletite colorate. Mesele vintage, vasele din lut cu aspect antichizat, o colectie de cosuri din fibre naturale - toate acestea sunt reprezentative pentru decorul in stil country.

English Cottage reprezinta un melaj placut de confort, de culoare si de epoca. Accentul, in acest stil decorativ, este pus pe aspectul antichizat, astfel ca piesele de mobilier lasate mostenire de-a lungul mai multor generatii reprezinta elemente pretioase ale decorului. Accesoriile textile sunt foarte importante in cadrul unui decor country, fie ca este vorba despre tapet, tapiterie sau pernute decorative. Materiale precum cretonul sau printurile florale sunt des intalnite (de exemplu: perdelele cu trandafiri mari sau covorase cu modele florale).

Mobilierul corespunzator acestui stil este realizat din lemn masiv (in special mesele, scaunele, comodele si vitrinele). Designul lui nu este simplu, ci are la baza diverse decoratii, manere cu aspect invechit sau forme curbe. Un cufar vechi poate folosi drept masuta de cafea, o colectie de farfurii chinezesti poate decora cu succes bucataria, un vechi ibric de cafea din portelan poate servi drept vaza pentru un buchet de flori proaspete. In decorul country elementele cu aspect antichizat si accesoriile de odinioara, acum iesite din uz, sunt des intalnite.

Culorile pastelate si materiale naturale domina aceasta tema decorativa, cu mobilier din rachita de un verde adanc, pernite decorative acoperite cu materiale cu printuri florale in galben sau roz si o multime de plante in toate marimile si formele. Recipientele neobisnuite, cum ar fi galetile de gradina, ibricele vechi de cafea, vasele din portelan si chiar si bolurile sau cestile de ceai sunt folosite pentru a tine buchete de flori.

Decorul country poate fi considerat chiar modern. Aceasta versiune evoluata a vechiului stil combina principiile decorului modern, eclectic cu motivele tipice country. Actualizarea stilului country cu accente moderne necesita adoptarea principiului de design conform caruia "mai putin inseamna mai mult". Astfel in loc de colectia completa de vase mostenite de la bunica, stilul country modern impune alegerea numai a unui vas (eventual umplut cu mere proaspete) care sa serveasca ca element central al mesei din bucatarie.

Sursa foto

Corina Dovinca
InCasa.ro