Tufele de flox (Phlox paniculata)

floxulFloxul reprezinta o planta erbacee, originara din Statele Unite ale Americii, care face parte din familia Polemoniaceae, numeroase cultivaruri fiind prezente astazi in toate colturile lumii. Frunzele acestei plante sunt simple, intermitente, avand pedunculii ascutiti si verzi. Florile pot fi albe, roz, rosii, purpurii etc., avand un centru frumos pus in evidenta printr-un cerc de o nuanta mai inchisa. Tufele de flox au inaltimea cuprinsa intre 60 si 160 cm. Principala lor caracteristica o reprezinta mirosul placut, dulce.

Perioada propice plantarii este inceputul toamnei sau al primaverii, modalitatea cea mai sigura de inmultire fiind aceea de separare a tufelor: puiul pastreaza, in acest fel, caracteristicile plantei mama. Inaintea plantarii solul trebuie sa fie pregatit cu grija - pamantul lutos, bogat in substante nutritive este ideal. Este indicat sa incorporati in acest sol mult gunoi putrezit de grajd. Ingrasamantul trebuie, de asemenea, administrat, primavara, inainte de inflorire, de doua ori, pentru a creste rezistenta plantei la atacul nematozilor (viermi) din tulpini si radacini. In lupta cu acestia de mare ajutor sunt si craitele plantate la baza tufelor de flox. Locul ales pentru plantare trebuie sa fie luminos si insorit. In cazul solurilor nisipoase si sarace alegeti locuri semiumbrite, pentru ca aici umezeala necesara se pastreaza cel mai bine. Specialistii spun ca datorita semiumbrei culorile florilor par mai proaspete.

Plantele se fac din ce in ce mai frumoase, incarcandu-se de flori odata cu trecerea timpului. Daca doriti o planta compacta este indicat sa ciupiti lastarii care depasesc lungimea de 15 cm. - insa, retineti, ca facand acest lucru, florile vor avea inflorescente mai mici si vor inflori mai tarziu.

Pentru a prelungi inflorirea taiati imediat florile ofilite. Dupa ploaie, scuturati capetele de picaturi, pentru ca apa acumulata ingreuneaza foarte mult inflorescentele mari, conducand la ruperea lor. Pe masura ce cred, tulpinile de flux trebuie sprijinite, pentru a evita caderea sub greutatea florilor.

In cazul in care observati niste pete albe pe frunzele de flox inseamna ca planta este atacata de fainare. Tratamentul preventiv se face prin stropire, evitarea inghesuirii plantelor (prin taiere) si despartirea tufelor care au devenit prea mari. Daca nu ati actionat la timp si planta este atacata de aceasta boala nu va ramane decat sa indepartati lastarii bolnavi si sa stropiti restul plantelor cu un fungicid recomandat pentru fainare, in dozele precizate de fabricant.

Corina Dovinca
InCasa.ro