Pernele de podea – elemente de decor confortabile si elegante
Pernele de podea nu sunt doar simple elemente de design, ele pot fi trecute pe lista pieselor de mobilier necesare intr-o locuinta, inlocuind cu succes clasicul scaun. De fapt, acestea asigura confortul de sute de ani celor din tarile arabe, fiind o piesa importanta in amenajarile interioare.
Preluate apoi si de alte culturi, pernele de podea si-au gasit utilitatea in mai toate incaperile din locuinta: in living, dormitor, bucatarie, pe terasa, si chiar in gradina. Astazi, pernele de podea ar trebui sa joace simultan doua roluri: sa ofere confort in utilizare si sa se incadreze in spatiul de locuit ca accesoriu decorativ.
O perna confortabila, care nu are un aspect foarte placut, nu poate fi folosita daca va provoaca disconfort estetic. Daca pentru unele incaperi puteti folosi aceste perne de podea ca simple accesorii, in spatiile inguste va puteti folosi de acestea pentru a inlocui clasicele scaune. Pernele de podea ocupa mai putin spatiu si pot fi mai usor de stocat comparativ cu piesele de mobilier traditionale folosite pentru sezut. De asemenea, acestea iti ofera mai multa libertate de miscare.
Pernele de podea contribuie la aspectul general al camerei prin culoare, forma, si textura materialului, astfel, este important ca aceste caracteristici ale pernelor sa fie alese in raport cu mobila, tapiteria, covoarele, perdelele si cu obiectele de decor. Daca nu sunteti siguri ca alegerile dumneavoastra sunt cele mai potivite si doriti sa mergeti la sigur, optati pentru pernele imbracate in tesaturi unicolore, acestea fiind mai usor de asortat.
De asemenea, puteti alege perne care sa se potriveasca cu alte piese de mobilier: perne din piele care sa se potriveasca cu canapeaua din piele, perne tapitate cu un material asemanator cu cel al scaunelor sau a canapelei, sau perne realizate din acelasi material ca cel al draperiilor. Prin repetarea aceluiasi tip de material in intreaga camera se realizeaza un decor coerent si rafinat. Pernele de podea cu huse detasabile sunt foarte practice, deoarece husele pot fi scoase si spalate ori de cate ori este necesar. Gama variata de materiale, forme si culori va permite integrarea acestora in orice decor.
Sursa foto
A.I.
InCasa.ro